Paravanul dintre actor si rol-Andrei Vartic

De parc? mi-ar b?ga cineva cu?itul īn gāt, a?a m? simt, amice, cānd m? īntrebi: „De ce montezi «Medeea?»” A r?spunde la aceast? īntrebare (atunci cānd „Medeea” mea n-a trecut de dou? ori barierele ministeriale – ?i, sper, nu din rea voin?a cinovnicilor de la minister, ci din lipsa sensibilit??ii pentru un alt fel de teatru) īnseamn? a r?spunde la īntrebarea fundamental? a crea?iei – de ce montez, de ce m-am b?gat īn art?, īn arta teatrului. Cum ?efii culturii noastre nu pot īn?elege c? un artist arde de viu, „chinuit ca Nesus, ori ca Hercule, īnveninat de haina-i”, trebuie s? mai r?spund īnc? la o īntrebare „De ce pana mea r?māne īn cerneal?…?” ?i dac? str?mo?ii nu mi-ar fi īnr?d?cinat īn gene catrenul optimismului sau dac? a? da bir cu fugi?ii, a? horc?i, asemeni „harm?sariului” cantemirian „mai mult de groaza mor?ii speriat decāt de mu?c?tura lupului.” ?i, ca s? vezi, nu m? sperie truda la care m-am īnjugat. Dimpotriv?. M? īncarc? cu noi ?i folositoare energii, m? cur??? de venin, dar mai ales de „zavistie”, ?i iat?-m? r?spunzānd, aproape ?ugub??, ca bunicul: „Ce montez ?i cum montez, privite din perspectiva r?spunsului, mai ales la īntrebarea fundamental? a existen?ei, arareori hot?r?sc. C?ci Brecht ī?i angaja arta mai īntāi īn slujba realit??ii imediate, iar la cel?lalt pol, dar r?mānānd tot īn domeniul artei, Ovidiu zice īn una din «Tristele» sale din Tomis: «īntrez?rii un liman – scrisul», un liman asupra c?ruia August n-are putere, un liman al Omului creator.”

Vicovia