Culorile uitarii-Vasi Radulescu

Galben. Aproape frate cu lumina. ?in minte la perfec?ie clipele unei g?rzi īn care am intrat īn inima salonului pentru a arunca un ultim ochi asupra pacien?ilor. Era tārziu īn noapte. M-am oprit īntre paturi ?i singura lumin? vizibil?, galben? ?i pl?cut?, izvora dintr-o lamp? prins? de perete. Era īntoars? spre noptier?, cāt s? genereze suficient vizibil pentru o priveli?te īnc?rcat? de grij?. Pacien?ii dormeau. O doamn? fost? profesoar? ī?i ?inea aproape carnetul pe care nota fel de fel de expresii, s? nu le uite cāt timp va mai avea. Un domn fusese cascador pe avioane ?i povestea cu lux de am?nunte groz?viile lui din tinere?e. O doamn? tr?ise jum?tate de veac īn Fran?a. Un domn era actor la un teatru pentru copii. O doamn? ī?i pusese peste zi p?rul pe bigudiuri, la cei 93 de ani ai s?i. Un domn st?tea f?r? ?osete, pentru c? acestea īi disp?reau īntr-un mod ciudat. Sub galbenul acela cu intensitate mic?, timpul s-a pr?bu?it printre b?t?ile inimii mele. A devenit diastolic ?i nici nu l-am mai sim?it. M-au r?v??it, īn lini?tea deplin?, amintirile cu fiecare dintre ace?ti pacien?i. Luptele, pove?tile, gāndurile. Cānd m-am r?sucit pe vārfuri ?i timpul a devenit iar sistolic, am realizat c? echilibrul lor actual e cel mai frumos lucru pe care l-am v?zut īn via?a mea. Am ie?it din acel īntuneric fulgerat calm de un galben aproape frate cu lumina. Orice lumin? e bun?, cum īmi spunea cineva, demult. Mai ales cea care opre?te timpul.

Bookzone